Pe vremea mea, cei care făceau playback se chinuiau măcar să dea din gură. Fata asta a dus "cântatul" într-o nouă eră. Versuri idioate, pseudomuzici s-au mai văzut. De tute e plin showbizu'. Dar aşa ceva, mai rar. Ea nici nu se face că face ceva. Nu se sinchiseşte să pară cumva. Nici măcar nu se dă simpatică sau inteligentă. Nu încearcă "să facă frumos" sau "să dea bine la TV".
Din păcate nu e vorba de un gen deosebit de inteligenţă , ci tocmai lipsa oricărui tip de inteligenţă. (Până şi OTV-iştii fac mişto de ea!) Dar acestă tută absolută aduce cu ea apocalipsa. Adică până unde se mai poate merge? Nici măcar nu mai pretindem că suntem artişti? Nici măcar nu ne sinchisim să mişcăm buzele? What's next?
Sper să vă placă melodia şi tineţi minte: o cheamă Roxana Oancea. Numele ei va fi repede uitat dar contribuţia ei în istorie va fi foarte însemnată.
bălan.unu
de Robert Bălan (cu două „ştiri” de Elena Vlădăreanu şi consultanţă fotbalistică din partea lui Matei Florian)
cu: Robert Bălan
voce: Elena Vlădăreanu
asistent de regie: Adrian Nistorescu
advisori: Elena Vlădăreanu, Matei Florian
asistenţă tehnică: Adrian Nistorescu
regia: Robert Bălan
producator: Robert Bălan
gen: mai mult comic (dacă îmi ies poantele şi nu am prea mari emoţii)
durata: aproximativ 1 h (depinde de inspiratia de moment)
Bloguri d'ale mele
Categories
- altii despre mine (11)
- f.a.q. (11)
- jurnal de vedetă (8)
- news (16)
- next (1)
- next show (5)
- promo (10)
- siviuri (4)
- surse de inspiratie (7)
M-am născut de Ziua Femeii în 1979. După 12 ani în care i-am încântat cu talentul meu artistic pe colegi şi pe profesori, am ajuns, într-un final, la o facultate de actorie. N-am petrecut acolo decât un an şi jumătate. Fiind şi foarte talentat şi foarte deştept, am intrat la regie, unde am stat 5 ani încheiaţi. După ce mi-am dat licenţa, cu un spectacol în care am jucat tot eu şi rolul principal, spectacol făcut după un text tradus tot de mine („Frankie e ok, Peggy e fată bună şi casa e mişto!” de Martin Cicvak), n-am mai făcut mare lucru. N-ar fi de menţionat decât vreo două lansări de carte mai acătării, neşte întâmplări la Teatrul Desant şi „Monologurile vaginului”, care, chiar dacă era făcut cu actriţe neprofesioniste, a ieşit foarte mişto. Zic io. În rest, am activat în câmpul muncii, mai întâi pe funcţia de inspector la Protecţia Copilului, apoi ca redactor la Averea, Newsin şi Gândul. De-a lungul vremurilor au mai beneficiat de extraordinarul meu talent: Dilema (pe când nu se învechise), Observator Cultural şi Metropotam. Momentan sunt liber-profesionist, adică şomer. Mai scriu la Suplimentul de Cultură şi înjur spectacole de teatru în Timpul Liber (suplementul de la România Liberă).
Robert Bălan
0 comentarii