Pentru toţi fanii şi duşmanii (na că rimează!) am pregătit un cadou special de Crăciun. Este o colindă culeasă de mine însuţi din folclorul urban bucureştean. Interpretarea îmi aparţine dar, în dorinţa de a conserva cât mai bine acest folclor, intervenţiile sunt minime.
p.s. în seara aceasta am zis că, după atâtea dăţi când au bătut diverşi la uşă şi zgârciobul de mine a hotărât să nu deschidă (pentru că evident "erau cu colindul"),să deschid măcar odată. am avut "marele noroc" de a nimeri peste un grup în care unul dintre aceşti păstrători ai tradiţiilor purta o căciulă cu dinamo. (dacă era cu steaua nu mă supăram, dar, auzi tu, să îmi vie mie duşmanu' în casă dă crăciun?!!!!!). iar cântatu' a fost cam aşa:
Se pare că noua ocupaţie, cea de şomer, îmi mănâncă foarte mult timp. Prin urmare, abia acum am găsit timpul necesar descărcării (din aparat) şi încărcării (pe blogger) pozelor din spectacolele de pe 15&21.
Enjoy!
1. disperarea dinainte de spectacol sau "actorie mi-a trebuit? nu puteam să stau şi eu liniştit acasă?"
2. inceputul sau "ce-o fi o fi"
3. tot la început sau "hai că se distrează ăştia. să mă mai prostesc un pic"
4. pe la mijloc sau "fă-mi şi mie o poză să îi arăt şi eu lu' mama"
5. si relaxarea de la final sau "mai e un pic şi se termină. of, dar tot mai e un cântec până când pot să stau şi eu liniştit la o bere" 
Fiţi pe fază că în curând vine şi înregistrări video!!!
Toţi spectatorii beneficiază de o reducere de 100% din preţul biletului de intrare.
- POPIS performance in Belgrad
in cadrul training-ului Performance as a social tool, condus de BBB Johannes Deimling si organizat de Grupul Hajde Da..., Serbia
- O amintire, un monolog, un strigat si o rugaciune piesa editata de Eve Ensler si Mollie Doyle Asociatia Baraka
spectacol in cadrul campaniei V-Day 2009
- Monologurile vaginului de Eve Ensler Asociaţia Baraka
spectacol în cadrul V-Day, reluat apoi la Festivalul "Esti spectator?Ia ARTitudine"- 2007
Despre aici
- Muzeu 2000: lansarea românească a antologiei NO LONGER POETRY. New romanian poetry (Heaventree Press, UK) - Teatrul Desant 2007 Despre aici, aici, aici şi aici
-relansarea colecţiei de poezie a editurii Cartea Românească (Club A - 2005). Cu: Virgil Aioanei şi Carmen Florescu. Despre aici
-Frankie e ok, Peggy e fată bună şi casa e mişto! de Martin Cicvak – Studioul Casandra 2003
Regia: R.B. Cu: Adrian Anghel, Mihai Marinescu, Mădălina Ghiţescu, Ioana Calotă, Carmen Florescu, Cătălina Harabagiu, Robert Bălan, Marcel Ţop/Adrian Nistorescu/Virgil Aioanei. Scenografia: Ana Iulia Popov DJ: Adriana Zaharia
-reluat în 2004 În cadrul proiectului 5 SPECTACOL CU 5 ATITUDINE, realizat de Asociatia PERSONA la Studioul TOACA
- Jubileul de Cehov Studioul Casandra (2003)
R: Adrian Nistorescu Cu: Răzvan Oprea, Ioana Calotă, Mădălina Ghiţescu, Răsvana Cernat, Robert Bălan, Aurel Palade, Traian Soimu, Alexandru Nedelcu.
- spectacol fără nume la un club din Chişinău (realizat în urma unui workshop condus de subsemnatul cu tineri din Moldova, Rusia, Spania şi Olanda -2003)
- Acceleratul 1047 - Compania Studio 24 (2001)
scenariu colectiv, regia: R.B., Cu: Orlando Petriceanu,Mădălina Duţescu, Carolina Jubârca, Călin Blaga , Carmen Mărunţelu şi alţii
- cu trupa Studio 24 la North East Westival, Den Helder, Olanda (2000-2001)
De la altele n-am găsit poze...
1. Un prieten mi-a trimis zilele trecute un mesaj care spunea aşa: "uite, cred ca asta iti anticipeaza triumful". Mesajul conţinea un link la articolul "The triumph of Roberto Bolaño" . Adevăr va zic vouă: triumful ăla e foarte foarte aproape. Fiţi pe fază! Veşti noi foarte curând.
2. Cu multumiri pentru cei care şi-au exprimat îngrijorarea în privinţa sănătăţii rablei despre care am scris în postul anterior, şi cu mai multe mulţumiri pentru cei care l-au consultat, au pus diagnosticul şi au realizat transplantul, doresc să vă informez pe acestă cale că problema a fost rezolvată. Maşinăria funcţioneşte. Prin urmare, ar fi cazul să mă duc să plătesc şi ultima rată, nu?
Pe această cale, anunţăm, cu profundă durere în suflet şi în portofel, decesul calculatorului nostru. Ieri, în jurul orei 11.40, PC-ul a afişat brusc cea mai potrivită nuanţă pentru astfel de situaţii: negrul. Toate încercările de resuscitare au dat greş. Sperăm că nu este vorba decât de o moarte clinică şi că, după ce acesta va fi consultat de un medic specialist în astfel de probleme, şi după ce va trece printr-o operaţie de transplant, PC-ul va reveni la viaţă.
Pierderea este cu atât mai dureroasă cu cât abia luna următoare posesorul urma să plătească ultima rată la bancă pentru el. Trebuie menţionat că nu este vorba de un computer foarte performant, dar la vremea achiziţionării lui, nefericitul stăpân avea un salariu din care cu greu reuşea să îşi cumpere o pereche de blugi odată pe an.
Pierderea este şi mai dureroasă dacă ţinem cont de faptul că în memoria acestui amărât de computer se afla tot ce ţine de spectacolul "balan.unu": muzici, mixaje audio, fotografii, posibile afişe, text, materiale pentru blog.
Dragă jurnalule,
Vreau să îţi zic că, ca o vedetă care sunt, am fost şi eu la shopping. La mall, desigur. M-am gândit că acuma dacă tot mă dau în spectacol să nu mă dau în spectacol cu blugii ăia vechi şi tociţi pe care îi ştie toată lumea bună care mă cunoaşte şi să îmi iau şi io blugi noi să nu zică lumea: uită-te bă şi la ăsta, tot cu blugii ăia vine şi la servici, tot cu blugii ăia merge şi la băută şi tot cu blugii ăia doarme. Acum în paranteză vă zic că să ştiţi că nu dorm în blugi că mi-a luat de curând gagica mea pijamale şi dorm în ele, atunci când ele nu sunt la spălat, că mai trebuie din când în când şi spălate cu detergent de ăla de care foloseşte toate vedetele, care are şi balsam în el şi pute şi frumos. Şi deci ca să închei paranteza vă zic că mi-am luat blugi şi ca să revin la ce vroiam să zic, zicem că deci am fost la shopping ca să îmi iau blugi, dar şi ca să mă plimb aşa prin mall ca să se uite lumea la mine şi să mă admire şi să îşi dea coate şi să zică "ia uite-l bă p-ăla". Adică în cazul ăsta ăla eram eu, şi apoi să vină la mine şi să îmi ceară să scriu cu pixul pe o foaie, sau pe bani sau pe ţîţe, numele meu. Adică cum s-ar zice să dau autografe.
Da trebuie să vă zic că n-a venit nimeni să îmi ceară autograf şi nici nu a dat din coate din cauză că prin mall pe acolo era cam gol. M-am dus chiar şi la restaurant şi mi-am luat un hamburgăr şi am stat acolo să mă vadă lumea cum mănâncă vedetele. Şi am şi stat şi am aşteptat să mai vină lume, da n-a venit. Mi-e mi-a spus lumea bună că lumea bună şi vedetele ca noi se plimbă prin mall ca să le vadă lumea. Că e mulţi oameni pe acolo pe la mall. Da când am fost eu nu era nimeni. Adică era câţiva, da numa ţărani. Acuma am şi io întrebare: ce mă fac io când o să fiu vedetă de vedetă şi va trebui să mă plimb prin mall ca să mă vadă lumea. Adică să stau aşa şi să o frec în faţa la un hamburgăr vreo 5 ore, ca să mă zărească vreo 10 oameni în total? Şi ce mă fac că am auzit că se mai deschid încă vreo 10 mall-uri în afara de alea 4 care deja este. Eu în care să mă duc? 5 ore în unul, cinci ore în altul? Păi când mă mai duc şi io cu băieţii la o bere? Şi când mai mai duc să mă filmeze ăştia de la ziar ca să mă dea pe prima pagina?
Aştept răspuns neîntâziat
Te pup jurnalule,
Bălan
pese. să ştii că tot e bine că am fost în ziua aia la mall. Mi-am luat blugi cu reducere. Dacă găsesc pe cineva care să îmi împrumute şi o eticheta de aia cu dg, m-am scos.
Vreau să îţi zic că, ca o vedetă care sunt, am fost şi eu la shopping. La mall, desigur. M-am gândit că acuma dacă tot mă dau în spectacol să nu mă dau în spectacol cu blugii ăia vechi şi tociţi pe care îi ştie toată lumea bună care mă cunoaşte şi să îmi iau şi io blugi noi să nu zică lumea: uită-te bă şi la ăsta, tot cu blugii ăia vine şi la servici, tot cu blugii ăia merge şi la băută şi tot cu blugii ăia doarme. Acum în paranteză vă zic că să ştiţi că nu dorm în blugi că mi-a luat de curând gagica mea pijamale şi dorm în ele, atunci când ele nu sunt la spălat, că mai trebuie din când în când şi spălate cu detergent de ăla de care foloseşte toate vedetele, care are şi balsam în el şi pute şi frumos. Şi deci ca să închei paranteza vă zic că mi-am luat blugi şi ca să revin la ce vroiam să zic, zicem că deci am fost la shopping ca să îmi iau blugi, dar şi ca să mă plimb aşa prin mall ca să se uite lumea la mine şi să mă admire şi să îşi dea coate şi să zică "ia uite-l bă p-ăla". Adică în cazul ăsta ăla eram eu, şi apoi să vină la mine şi să îmi ceară să scriu cu pixul pe o foaie, sau pe bani sau pe ţîţe, numele meu. Adică cum s-ar zice să dau autografe.
Da trebuie să vă zic că n-a venit nimeni să îmi ceară autograf şi nici nu a dat din coate din cauză că prin mall pe acolo era cam gol. M-am dus chiar şi la restaurant şi mi-am luat un hamburgăr şi am stat acolo să mă vadă lumea cum mănâncă vedetele. Şi am şi stat şi am aşteptat să mai vină lume, da n-a venit. Mi-e mi-a spus lumea bună că lumea bună şi vedetele ca noi se plimbă prin mall ca să le vadă lumea. Că e mulţi oameni pe acolo pe la mall. Da când am fost eu nu era nimeni. Adică era câţiva, da numa ţărani. Acuma am şi io întrebare: ce mă fac io când o să fiu vedetă de vedetă şi va trebui să mă plimb prin mall ca să mă vadă lumea. Adică să stau aşa şi să o frec în faţa la un hamburgăr vreo 5 ore, ca să mă zărească vreo 10 oameni în total? Şi ce mă fac că am auzit că se mai deschid încă vreo 10 mall-uri în afara de alea 4 care deja este. Eu în care să mă duc? 5 ore în unul, cinci ore în altul? Păi când mă mai duc şi io cu băieţii la o bere? Şi când mai mai duc să mă filmeze ăştia de la ziar ca să mă dea pe prima pagina?
Aştept răspuns neîntâziat
Te pup jurnalule,
Bălan
pese. să ştii că tot e bine că am fost în ziua aia la mall. Mi-am luat blugi cu reducere. Dacă găsesc pe cineva care să îmi împrumute şi o eticheta de aia cu dg, m-am scos.
Dacă aţi citit cumva autobiografia din dreapta acestei pagini, probabil că aţi zis că am încercat să fac o glumă atunci când am scris că "i-am încântat cu talentul meu artistic pe colegi şi pe profesori". Ei bine, nu este deloc aşa. Din clasa a 4-a până într-a 7-a (sau a 6-a) organizam la fiecare banchet de sfârşit de trimestru câte un spectacol. Erau repezentaţii de 5-10 minute (scrise, regizate şi interpretate de mine, evident) cu monologuri în care făceam mişto de propria persoană, de proprii pistrui (pe atunci aveam) şi de colegii de clasă şi poreclele lor. Ba chiar de două ori pe an scoteam şi casete audio cu "momente comice". Erau la modă cu casetele scoase de Divertis. Mi-am zis că pot şi eu să fac aşa ceva. Lucram câteva luni bune la ele şi apoi le dădeam spre ascultare la vreo 2-3 colegi de clasă, că de restul mi-era ruşine. Asta cu casetele a durat până când s-a supărat unul dintre ascultători că mă folosisem de una din poreclele sale care nu-i era pe plac. "Momentele comice" şi monologurile erau inspirate de maeştrii Arşinel, Ţociu, Nae&Vasile. Eram un mare fan al lor, le aşteptam cu nerăbdare şourile de la teveu şi mă duceam chiar şi la Tănase (teatrul) să îi văd pe viu. Din curiozitate, m-am dus acum vreun an iar la Tănase şi am descoperit că nici glumele, nici textele, nici interpretarea, nici decorurile nu diferă cu nimic faţă de alea pe care le vedeam cu vreo 15 ani în urmă. Şi nici faţă de alea pe care le ştiam de la teveu din anii comunismului. Numai că atunci mi se păreau foarte bune, acum...
Talentul meu artistic latent a ieşit la suprafaţă şi în vacanţele de vară. Am fost câţiva ani la rând în tabere catolice de învăţat limba engleză. În fiecare an organizam şi acolo un "show" compus din "texte comice" scrise de mine, cântecele şi diverse scenete. Într-una din aceste tabere, am ţinut neapărat să fiu vedeta campusului, aşa că între cursurile de engleză, temele de după-amiază, rugăciunile, slujbele şi predicile zilnice, m-am ocupat cu elaborarea a trei spectacole. În 12 zile.
Din siviul meu de artist precoc, nu aveau cum să lipsească "frumoşii ani de liceu când la mate dai de greu". (Chiar am dat "de greu". Ba mi-am şi încris cu mândrie numele pe lista corijenţilor de trimestru la mate şi fizică.) Dar totul e bine când se termină cu bine şi totul e mai frumos când te scot profii de la ore ca să mergi la repetiţii. Pentru serbările de la finalul conferinţelor profesorilor de engleză. Una din aceste serbări a avut loc chiar la sala Amfiteatru a Teatrul Naţional. A fost o minune pentru vedeta care scrie acest frumos text autobiografic să păşească pe "scena scară", să vadă cum sunt culisele, să aibă un loc al lui într-una din cabinele "monştrilor sacri". Nu mai ţin minte acum ce nume era scris pe uşa cabinei, dar ştiu că am fost foarte impresionat. Între timp renunţasem la pasiunea pentru teatrul de revistă şi căpătasem una pentru "teatrul de artă". Momentul păşirii mele pe la intrarea actorilor în TNB l-a eclipsat şi pe cel al vizitei mele dintr-a 9-a într-un alt loc sacru: ATF-ul. Am făcut atunci figuraţie specială (adică ziceam odată "da" şi odată "nu") într-unul din examenele de regie ale profesoarei mele de română de la liceu: Diana Manole. Ştiu exact şi ce era: scena cu grădinarii din Richard II. (Actul 3, cred.) Tot în liceu, mi-am făcut şi debutul ca regizor cu "Jacques sau supunerea" a lui Ionesco. Nu ştiu ce înţelegeam io din piesă la ora aia, dar, credeţi sau nu, aveam "caiet de regie": cu conceptie, citate folositoare din opera autorului, schiţă pentru decoruri, caracterizări de personaje şi alte de astea. L-am jucat o singură dată în faţa unei săli pline. Dar nu erau decât părinţii unor copii de grădiniţă care închiriaseră sala pentru serbarea copiilor lor şi abia aşteptau să ne cărăm noi de acolo. Vă daţi seama ce dramă a trăit atunci artistul?
Zilele trecute a avut loc o repetiţie cu public. Evident publicul a fost numeros. A fost format de unul dintre asistenţii de regie (îi găsiţi pe toţi în caseta tehnică) şi din motanul Pamuk pe care deja îl cunoaşteţi de aici. Dacă asistenta de regie, deşi primise înainte şi spagă (compusă dintr-un tiramisu de la supermarket şi un pahar de vin de ăla de care îi place ei), a avut destule de obiectat, Pamuk, 
în schimb, s-a arătat foarte încântat de spectacol. A ţinut chiar să îl felicite pe autorul spectacolului aproape la fiecare scenă. I-a sărit în braţe, a încercat să îl pupe, ba s-a arătat foarte încântat şi de recuzită. "Entuziasmul său trebuie să fie temperat" a decis serviciul nostru de pază, şi la doar după câteva minute de la începerea repetiţiei, Pamuk a primit o interdicţie de a asista la repetiţie. Dar, ca un adevărat suporter, el a continuat să îşi încurajeze actorul favorit din spatele uşii închise a sufrageriei. Interdicţia a fost ridicată la final, cînd Pamuk a ţinut să îl felicite din nou pe genialul nostru actor, regizor, scenarist şi producător.
P.S. Din poza alăturată se poate observa foarte clar că protagonistul spectacolului nostru era foarte supărat în urma criticilor primite de la ceilalţi spectatori.
Dragă jurnalule,
Azi am zis să mă duc la servici cu maşina. Cu 131. Ştiu că e o fitză, mai ales că fac cam tot atâta cu maşina sau pe jos de la Aviatorilor la Casa Scântei şi că n-are niciun sens să mai plătesc şi bilet. Da sunt o vedetă ce p... mea şi îmi permit estravaganţe. Şi... când mă dădeam io cu autobuzu am auzit din spate muzică. N-o ştiam. Da zicea ăla care cânta că e cea mai nouă melodie Probabil de aia nu o ştiam. După aia am observat că ăla care asculta melodia asta nouă asculta la telefon şi m-am gândit că saracu n-are şi el bani să îşi cumpere ipod ca toată lumea bună sau un mp3 plaier că telefonul ăla al lui n-avea sunet calumea ca ăla pe care le-am văzut io la televizor la adi mutu, care şi el e vedetă ca şi mine, numai că el joacă folbal. Şi după aia m-am gîndit că saracu băiatu ăla care asculta cea mai nouă melodie n-avea bani nici să îşi cumpere căşti, că sigur s-ar fi auzit mai bine în căşti decât la difuzorul telefonului. Şi m-am gândit să îi dau căştile mele, da după aia m-am gândit că poate nu se potrivesc la telefonu lui. Şi m-am gândit şi că mai e până la salariu şi că n-am bani să îmi cumpăr altele şi că eu ce mai ascult.
Cu drag,
Bălan
Bălan
Dragă jurnalule,
Încă de la început, ţin să îţi spun că eu sunt bine sănătos, ceea ce ţi-aş dori şi ţie dacă ai fi fiinţă. Dar nu eşti. Am fost şi la doctor, că m-a obligat ăştia de la stat ca să îmi fac analize. Şi analizele mi-a ieşit bine. Doar că dimineaţa tuşesc cam mult. Cred că e de la ţigări, da nu reuşesc să mă las de fumat şi nici să fumez mai puţin, mai ales acuma că sunt pe panta ascendentă spre a mă face vedetă. Şi s-a strâns pe capul meu mult stres. Da în rest sînt sănătos.
Eu oricum eram deja vedetă, dar doar în capul meu, dar după cum vezi m-a dat ăştia şi la radio, aşa că pot să zic că acum sunt vedetă şi în capul altora. Adică aşa ca Brad Pit, că tot mi-a zis cineva în liceu că semăn cu Brad Pit. Din păcate era un băiat şi cred că făcea mişto de mine, dar eu am reţinut minte ideea şi când m-am întânit cu o fată am întrebat-o dacă nu semăn cu Brad Pit. Şi ea a zis că da. Da după aia nu ne-am mai întânit, pentru că ea avea ff mult de învăţat.
Deci, dragă jurnalule, pentru că acum sunt o vedetă cred, zic io, că a venit timpul să le împărtăşesc şi altora din vasta mea esperienţă că cred că merită şi să aibă şi alţii ceva de învăţat de la mine, aşa cum şi eu am avut de învăţat de la alţii. Şi aiclea la tine în jurnal, dragă jurnalule, o să povestesc toate esperienţele mele de viaţă şi deşi te cheamă jurnal să ştii că nu o să scriu zilnic, că io sunt o persoană foarte ocupată şi am multă treabă, dar o să scriu când pot de des.
Închei pentru astăzi, dar trebuie să-ţi mai spun decât că m-am apucat să fac iar ezerciţii de dicţie că a zis ăştia că trebuie neapărat să se înţelege ce zic io pă scenă acolo. După cum se vede am progresat mult.
Te pup dulce,
Bălan
Bălan
"Mişto blogul tău!", zice persoana.
"Sper să scot cât de curând şi spectacolul",zic io.
"Ce spectacol?", zice persoana.
"Păi, n-ai văzut? E blogul unui spectacol. Chiar aşa se cheamă: blogul spectacolului balan.unu", zic io.
"A, da? Credeam că e doar aşa...", zice persoana.
Discuţia aceasta am avut-o, aproximativ în aceiaşi formă, cu 3 persoane diferite în ultimile două zile şi cu alte zece ultimile trei săptămâni. De aceea cred că e cazul să mai zic că: bălan.unu chiar va fi un spectacol. Iese cam în 3 săptămâni.
Iată ce mi-am luat: 
Păi, unde aţi văzut voi vedetă fără cercei? Nu se face...
P.S. Pe această cale ţinem să îi mulţumim încă o dată sponsorului nostru, producătorului nostru mult iubit, celui mai mecen dintre meceni, dl. Bălan, pentru că prin deosebita sa mărinimie a permis vedetei noastre să îşi cumpere cele trebuincioase pentru buna desfăşurare a actului artistic pe care urmează să îl întreprindă. Aceste obiecte preţioase au intrat deja pe mâna recuziterului nostru, dl. Bălan, care va veghea la desfăşurarea în cele mai propice condiţii a spectacolului "bălan.unu"
M-a dat ăştia la radio. La Cultura.Net
Aveti aci un fragment din interviu. Am scos o parte din prostiile pe care le-am spus. Am scos şi o parte din ă-uri şi î-uri ca să par mai inteligent.
(Poza e pusă doar pentru nu se pot încărca fişiere audio pe Blogger.)
Andreea Marin zice aşa:
salut, nu stiam ca esti fotomodel, din intamplare ti-am vazut pozele pe
siteul (nu vi-l dau) sunt superbe, sincer, sper sa ne vedem
in curand,
sunt andreea de pe hi5 sper ca iti mai amintesti de mine ...
mii de pupici papapapa ... astept un semn de la tine...
si apropo daca te intereseaza un job part time..
(...) cauta tineri intre 10 si 35 de ani pentru:
- prezentari produse vestimentare, minim 20 Euro/ora.
- clipuri publicitare si advertising, minim 100 Euro/zi.
- sampling, distributie de pliante publicitare, minim 10 Euro/ora.
Inscriere gratuita - castigi bani pe banda rulanta!
Ce ziceţi, să mă duc? Chiar dacă nu îmi amintesc de Andreea? Chiar dacă nu am cont pe hi5? Neste bani pe banda rulanta nu mi-ar strica...
“Robert Balan is a first-class talent, absolutely at the top of the field. We have had clients asking for more access to Robert’s ideas and now we are delivering it”.
“Robert Balan is just one point of view. We think he has much to offer and we are delighted to be able to introduce his perspective to the marketplace. Let’s hope that we can deliver true value to our clients out there”.
Nu sunt invenţii. Găsiţi documentul original aici. Şi vă rog cumpăraţi-mi cartea.
La cererea telespectatorilor, am decis să publicam în avanpremieră câteva fragmente din genialul text care stă la baza spectacolului "balan.unu". Un prim fragment îl găsiţi în această postare. Iată în continuare alte câteva mostre de genialitate şi talent:
Scena 2 - Bună seara
Eu n-am avut bani să merg în Cehia să mă caut, aşa că în seara asta voi juca tot eu rolul lui Robert Bălan.
Scena 4 - Ştiri
Nicăieri nu-i ca acasă. La 60 de ani, tanti Maria a trebuit să-şi urmeze copiii în Italia, la Napoli. Crăciunul o prinde aici. E primul an când e departe de casă. Din fericire, îi are pe cei dragi alături(...) „Fără inimă, mamă,italienii ăştia. Mi-au adus poliţia pe cap, că miroase urât, că le intră fum în casă", ne-a declarat în exlusivitate Tanti Maria.
Scena 4 bis Stirile sportive
Gigi Becali crede că astăzi vremea va fi frumoasă (...) Am studiat atent adversarul şi nu mai prezintă surprize pentru noi. Nu ne temem de nimic. Şi ei sunt tot unsprezece oameni şi ei au două picioare. Şi nu trebuie să uităm că balonul e rotund.
Scena 6 - Vreau la reviste
Nu-s drăguţ? N-am io faţă de revistă? Vreau şi eu să apar în revistele alea cu poze care descoperă în fiecare zi informaţii senzaţionale. Parcă şi văd titlul: Bălan este insensibil la suferinţa oamenilor din jur. (...) Ieri, Robert Balan s-a urcat în metrou la Aviatorilor.Reporterii noştri au fost pe urmele lui şi au descoperit că
imediat ce a coborât pe peron, Bălan si-a scos o carte din geanta.
Scena 7 - Playback
Pe bune, asta e cel mai obositor moment din tot spectacolu'. Greu cu actoria asta. Momentu' ăsta îmi aminteste de ce m-am lăsat.Acum tre sa fac iar exercitii de alea cu ma-me-mi-mo-mu si d-alea cu crapa capră piata(...) Dar sper să merite. Adică sper să mă invite şi pe mine la tot felul de show-uri de-astea să îmi dau şi eu cu părerea despre artă, despre sex. Adică ce, eu nu sunt în stare?
Scena 9 Reality
Pai nu merit si io sa am reality showul meu? "Il fenomenalolo. By Bălan"
Scena 10 final
Ne vedem la pagina 5.
Pentru ca spectacolul să fie şi mai frumos, evident nu vor lipsi extraordinarele momente artistice cu muzică şi dans.
P.S. Nu vă bateţi capul! Titlul nu are nicio legătură cu textul acestui post. Sunt doar curios câţi vizitatori va aduce el.
Echipa noastră de producţie anunţă, cu mândrie şi o deosebită plăcere, că a reuşit să se împrumute de suma necesară pentru plata pachetului din imagine. Împrumutul este, bineînţeles, garantat de producătorul nostru, cel mai mecen dintre meceni, domnul Bălan, căruia dorim să îi mulţumim şi pe acestă cale.
Pachetul conţine preţioase obiecte necesare pentru defăsurarea în condiţiile cele mai propice a spectacolului "balan.unu". Dorim să mulţumim din suflet scenografului (vezi caseta tehnică) pentru efortul depus. Totodată, ne exprimăm deplina convingere că odată ajunse pe mâna genialului nostru regizor şi a excepţionalului nostru actor (vezi caseta tehnică), aceste obiecte vor contribui şi ele la rezolvarea crizei prin trece teatrul românesc şi arta contemporană pe plan global.
Ultima oră
Briliantul nostru actor a fost atât de încântat de unul dintre obiecte încât a început să îl folosească şi în banale acţiuni casnice. Sperăm că pâna la data premierei nu va deteriora preţiosul obiect!!!
Ştiu că e banal, plictisitor, stupid sau cum vreţi. Toţi blogerii fac sau au făcut asta la un moment dat. Dar nu mă pot abţine să nu vă spun cum a ajuns cineva astăzi pe acest blog. A dat search pe google cu: "inaltimea si greutatea lui sergiu nicolaescu". Nu glumesc. Nu e o invenţie. Ne e nici cioacă, nici elodie.
De ce ar interesa pe cineva datele astea? Who the f... cares?
Una din cele mai bune voci ale momentului
Mai întâi am fost unul din cei 50 de copii care mergeau la grădiniţa de pe şoseaua Bucureşti-Măgurele. Singurul lucru pe care mi-l amintesc de acolo este că, la un moment dat, din greşeală, am spart capul unei fetiţe, spre mirarea educatoarelor care mă considerau „un îngeraş”. Mai apoi am devenit un mediocru elev al şcolii nr.203. Aici am luat de trei ori premiul trei. În clasa a VI-a toată şcoala 203 a fost mutată în scoala învecinată, nr. 164. Cei din 203 au refuzat să se mute şi timp de două luni au făcut grevă. În cele două luni cât a durat greva, eu am participat la protestul din faţa televiziunii, am stat de vreo două ori în clasă ca „să nu ne ocupe şcoala”... În rest am jucat fotbal. Eram unul din cei mai buni portari din cartier, trebuia să mă antrenez, nu? (Detalii despre grevă găsiţi aici ) Cariera mea fotbalistică s-a încheiat odată cu intrarea la Liceul Caragiale. Aici m-am remarcat prin participările la conferinţele profesorilor de limba engleză şi la diverse serbări. Şi cam atât. După ce am terminat liceul am vrut să dau la filozofie. N-am făcut-o, pentru că, între timp, intrasem cu chiu cu vai, (pentru că nu prea erau băieţi) la actorie la Hyperion. Dup un an jumătate am părăsit această facultate, în principal pentru că nu mai aveam bani, dar şi pentru că nu îmi mai plăcea. Am dat la regie „la stat” şi n-am intrat. Norocul meu a fost că, în acelaşi an, la două săptămâni după prima, s-a mai făcut încă o sesiune de admitere. Rămăseseră două locuri neocupate. Am intrat atunci. La câteva zile după ce numele meu apărea la avizier pe lista celor admişi, am primit acasă o frumoasă ţidulă prin care eram invitat la „încoporare”. În facultate, m-am remarcat doar prin calităţile mele actoriceşti, de care au profitat mai mulţi colegi de la regie, rămaşi, cum se întâmplă de obicei, fără actori pentru examene. De calităţile astea am făcut uz eu însumi la examenul meu de licenţă, când m-au părăsit pe rînd cei doi pe care îi cooptasem pentru rolul principal. N-am mai vrut să o iau de la capăt cu al treilea, aşa că am decis să joc eu. Mi-a fost teamă să-l anunţ pe domn’ profesor (Valeriu Moisescu) că joc în propriul meu spectacol şi, la vizionare, l-am pus „în faţa faptului împlinit”. Nu ştiu dacă am fost primul regizor din facultate care a jucat rolul principal în propriul spectacol, dar ştiu că după mine au început şi alţii să facă asta. La Gala Absolvenţilor am fost şi unul dintre cei şapte care au primit Premiul Rectorului. Nici acum nu ştiu dacă era pentru regie, pentru actorie, pentru faptul că jucam în propriul spectacol sau pentru că i-a plăcut montarea. Cert e că cu banii ăia am reuşit în acea noapte să fac şi io cinste celor care m-au „sponsorizat” toată facultatea. Când s-a terminat facultatea, habar n-aveam ce să fac, aşa că m-am înscris şi la masterul de teatru de animaţie. Am intrat şi, la câteva zile, am primit iar invitaţia la încorporare. M-am prezentat cu adeverinţa la circumscripţie şi tanti de la ghişeu zice: „Păi, domnu Bălan, ce facem noi aici? Acum cinci ani eraţi anul întâi. Acum tot anul întâi?”. „Anul întâi, la master, doamnă”, am zis io cu nasul pe sus. Masterul l-am terminat, dar dizertaţia nu mi-am dat-o nici acum. Dacă tot am stat 8 ani prin facultăţi şi nu s-a ales nimic de capul meu, mă gândesc acum să mă apuc şi de nişte cursuri de film. Dă bine la cv.
Oricât ar părea de ciudat, răspunsul este: nu prea. Invocă tot timpul scuze de genul: "trebuie să mă duc la serviciu" sau "azi mă duc să plătesc lumina" sau "nu pot acum pentru că nu mai are motanul mâncare". Dar pe lângă aceste scuze, hai să le zicem "serioase", mai frecvente sunt cele de genul: "acum n-am chef", "mă duc la bere", "mi-e somn" şi bineînţeles celebra "n-am chef de spectacolul ăsta de rahat". Din cauza neseriozităţii actorului, finalizarea spectacolului a fost amânată foarte mult. Putea fi gata astă primăvară. Aproape că a trecut vara şi "balan.unu" tot nu e gata...
P.S. Aceasta a fost o întrebare adresată nouă de Silvia, căreia dorim să îi mulţumim pe această cale. Şi tu ne poţi inoportuna cu o întrebare. Dacă avem un răspuns îţi răspundem...
1. Pentru că ideea acestui spectacol a apărut în timp ce mă prosteam prin casă. Ar fi fost imposibil să îi explic cuiva (unui actor, adică) cum să facă ca mine. Iar dacă i-aş fi transmis doar ideea, conceptul, situaţia ar fi ieşit un alt spectacol.
2. Pentru că am chef să mai joc.
3. Pentru că deja mi-e ruşine să mai rog actori să joace pentru mine pe gratis sau în ideea că poate o să pot să-i şi plătesc. Nu mă pricep şi nu vreau să învăţ să mă pricep să fac rost de sponsori, etc.
În vederea desfăşurării în condiţii optime a spectacolului nostru, echipa noastră de producţie caută următorul obiect:
Cruce de manelist
Descriere: Să fie cât mai mare, să aibă în dotare un lanţ pe măsură. (vezi foto)
Condiţii: Să pară că e făcută din aur, dar să nu fie nici măcar suflată cu aur, bugetul echipei noastre de producţie fiind foarte foarte limitat.
Cine ştie unde se poate găsi un astfel de obiect, să ne dea de ştire prin intermediul unui comentariu sau pe adresa de e-mail afişată în dreapta.
E posibil ca bugetul "să îşi spună cuvântul" şi să nu putem achiziţiona un astfel de obiect. De aceea, apelăm la cititorii noştrii fideli pentru câteva sugestii. Dacă aveţi o idee de un obiect cu care poate fi înlocuit acest obiect, nu ezitaţi să ne contactaţi.
De asemenea, rugăm cititorii noştri, care sunt la curent cu noile trend-uri în modă, să ne spună dacă anul acesta se mai poartă crucile? Am observat că pe unele vajnice piepturi de român au apărut deja icoanele. Crucile au ieşit din uz? Nu vrem să fim anacronici.
1. Prima dată, am vrut să-i spun „Vreau să mă fac vedetă”, dar mi-au zis pretenii că e banal, că n-are niciun schepsis, că e naşpa. Aceeaşi preteni, mi-au zis să bag un titlu cu "bălan" că e un spectacol despre bălan. Iniţial n-am vrut. Şi aşa mă folosesc de numele ăsta de biografia mea prea mult. N-o să mă mai creadă nimeni că fac mişto. O să zică toţi că sunt paranoic de-adevăratelea. D-ăştia cu un exacerbat cult al personalităţii au tot fost în ultimul timp în România. Am sfârşit prin a mă convinge (eu pe mine însumi) că e cel mai corect titlu.
2.I-am zis şi „unu”, nu pentru că am de gând să fac o serie. Dar cine ştie? Poate oi mai face vreodată un spectacol cu bălan. E bine să ai de unde să începi numerotarea...
făcută de fatcat
Dacă nu îţi place acest site, nu fi egoist! Dă linkul la toţi prietenii, amicii, cunoscuţii ca să aibă şi ei ce înjura. Adaugă-l în blogroll şi în bookmarks la site-uri naşpa! Scrie despre el! Înjură-l când te întâlneşti cu prietenii la bere, vin, suc, cafea!
F.f.f. important:
Nu uita să intri pe blog măcar o dată pe zi ca să îţi găseşti noi motive pentru a-l critica!!!
Dacă îţi place acest site, nu fi egoist! Dă linkul la toţi prietenii, amicii, cunoscuţii. Adaugă-l în blogroll, în bookmarks, scrie despre el, discută despre el la bere, vin, suc, cafea.
F.f.f. important:
Nu uita să intri pe blog măcar o dată pe zi!!!
Unicul, inegalabilul Lorin Fortuna
În "balan.unu" este vorba despre acel Robert Bălan (vezi postul anterior) care depune eforturi uriaşe, şi pe alocuri devine chiar penibil, să se facă vedetă.
Cea mai bună exemplificare o putem găsi chiar la începutul spectacolului:
Act 1 (unicul), Tablou 1, scena 2
Pe mine mă cheamă Bălan. Robert Bălan.
Mai întâi am fost la actorie şi toată lumea mi-a zis că ar trebui să mă fac regizor. După aia am făcut regie şi toată lumea mi-a spus că aş fi fost un foarte bun actor. Am terminat regia, m-am făcut ziarist şi toată lumea mi-a zis că prea am aer de artist. Astăzi am decis că vreau să mă fac vedetă. (...)
Acest Robert Bălan este o persoană de sex masculin, naţionalitate română, cetăţenie română, religie creştină, înălţime 1,73 cm, greutate cca.68 kg, ochi verzi, fără semne particulare.
Pentru mai multe informaţii citiţi prezentarea din partea dreaptă a acestei pagini. Noi informaţii vor fi disponibile în curând în secţiunea siviuri a acestui blog.
Sergiu Nicolaescu are urmaşi. Aruncaţi o privire pe caseta tehnică a acestui spectacol:
bălan. unu
scenariu: Robert Bălan
A contribuit cu ştiri Elena Vlădăreanu. Informări despre clişee fotbalistice prin efortul lui Matei Florian. Restul textelor sunt scrise sau plagiate de Robert Bălan.
interpretează: Robert Bălan
coregrafia: Robert Bălan
ilistraţia muzicală: Robert Bălan
scenografia: -
asistenţi de regie : Elena Vlădăreanu
Matei Florian
Adrian Nistorescu
(şi lista e încă deschisă)
marketing şi pr: Robert Bălan
regia: Robert Bălan
Mulţumim posturilor de televiziune din România fără ajutorul cărora acest spectacol nu ar fi existat.
scenariu: Robert Bălan
A contribuit cu ştiri Elena Vlădăreanu. Informări despre clişee fotbalistice prin efortul lui Matei Florian. Restul textelor sunt scrise sau plagiate de Robert Bălan.
interpretează: Robert Bălan
coregrafia: Robert Bălan
ilistraţia muzicală: Robert Bălan
scenografia: -
asistenţi de regie : Elena Vlădăreanu
Matei Florian
Adrian Nistorescu
(şi lista e încă deschisă)
marketing şi pr: Robert Bălan
regia: Robert Bălan
Mulţumim posturilor de televiziune din România fără ajutorul cărora acest spectacol nu ar fi existat.
Deocamdată nu se ştie. Pentru mai multe informaţii, verificaţi în fiecare zi secţiunea news a acestui blog. Vă vom anunţa de îndată ce aceste lucruri vor fi stabilite.
1.Deocamdata, balan.unu nu este nimic. În viitor balan.unu va fi un spectacol. Adică, după cum zice un bun prieten, mare fan al teatrului : "o chestie de aia în care nişte oamenii ţipă unii la alţii şi alţi oameni vin să îi vadă cum fac ca toţi dracii". În balan.unu nu se va ţipa prea mult. Este un spectacol cu un singur actor şi îi va fi greu acestuia să ţipe la el însuşi. În plus, e posibil să aibă microfon şi atunci chiar îi va fi foarte greu să ţipe dacă nu vrea să trimită spectatorii direct la spital. Vor exista, totuşi, câteva momente în care actorul va ţipa la spectatori. (Recomandăm părăsirea sălii pentru o pauză scurtă. Revenirea în sală este de preferat, dar nu obligatorie.) Despre partea a doua a definiţiei prietenului, cea în care se spune că "fac ca toţi dracii", nu putem să spunem nimic. Nu avem încă informaţii concludente despre ce înţelege fiecare prin "a face ca dracii". Iar în ceea ce priveşte "toţi dracii" este şi mai greu de spus...
2. balan.unu va fi un spectacol de/cu/despre balan, de aceea se şi numeşte aşa
