Depinde...
Una din cele mai bune voci ale momentului
Mai întâi am fost unul din cei 50 de copii care mergeau la grădiniţa de pe şoseaua Bucureşti-Măgurele. Singurul lucru pe care mi-l amintesc de acolo este că, la un moment dat, din greşeală, am spart capul unei fetiţe, spre mirarea educatoarelor care mă considerau „un îngeraş”. Mai apoi am devenit un mediocru elev al şcolii nr.203. Aici am luat de trei ori premiul trei. În clasa a VI-a toată şcoala 203 a fost mutată în scoala învecinată, nr. 164. Cei din 203 au refuzat să se mute şi timp de două luni au făcut grevă. În cele două luni cât a durat greva, eu am participat la protestul din faţa televiziunii, am stat de vreo două ori în clasă ca „să nu ne ocupe şcoala”... În rest am jucat fotbal. Eram unul din cei mai buni portari din cartier, trebuia să mă antrenez, nu? (Detalii despre grevă găsiţi aici ) Cariera mea fotbalistică s-a încheiat odată cu intrarea la Liceul Caragiale. Aici m-am remarcat prin participările la conferinţele profesorilor de limba engleză şi la diverse serbări. Şi cam atât. După ce am terminat liceul am vrut să dau la filozofie. N-am făcut-o, pentru că, între timp, intrasem cu chiu cu vai, (pentru că nu prea erau băieţi) la actorie la Hyperion. Dup un an jumătate am părăsit această facultate, în principal pentru că nu mai aveam bani, dar şi pentru că nu îmi mai plăcea. Am dat la regie „la stat” şi n-am intrat. Norocul meu a fost că, în acelaşi an, la două săptămâni după prima, s-a mai făcut încă o sesiune de admitere. Rămăseseră două locuri neocupate. Am intrat atunci. La câteva zile după ce numele meu apărea la avizier pe lista celor admişi, am primit acasă o frumoasă ţidulă prin care eram invitat la „încoporare”. În facultate, m-am remarcat doar prin calităţile mele actoriceşti, de care au profitat mai mulţi colegi de la regie, rămaşi, cum se întâmplă de obicei, fără actori pentru examene. De calităţile astea am făcut uz eu însumi la examenul meu de licenţă, când m-au părăsit pe rînd cei doi pe care îi cooptasem pentru rolul principal. N-am mai vrut să o iau de la capăt cu al treilea, aşa că am decis să joc eu. Mi-a fost teamă să-l anunţ pe domn’ profesor (Valeriu Moisescu) că joc în propriul meu spectacol şi, la vizionare, l-am pus „în faţa faptului împlinit”. Nu ştiu dacă am fost primul regizor din facultate care a jucat rolul principal în propriul spectacol, dar ştiu că după mine au început şi alţii să facă asta. La Gala Absolvenţilor am fost şi unul dintre cei şapte care au primit Premiul Rectorului. Nici acum nu ştiu dacă era pentru regie, pentru actorie, pentru faptul că jucam în propriul spectacol sau pentru că i-a plăcut montarea. Cert e că cu banii ăia am reuşit în acea noapte să fac şi io cinste celor care m-au „sponsorizat” toată facultatea. Când s-a terminat facultatea, habar n-aveam ce să fac, aşa că m-am înscris şi la masterul de teatru de animaţie. Am intrat şi, la câteva zile, am primit iar invitaţia la încorporare. M-am prezentat cu adeverinţa la circumscripţie şi tanti de la ghişeu zice: „Păi, domnu Bălan, ce facem noi aici? Acum cinci ani eraţi anul întâi. Acum tot anul întâi?”. „Anul întâi, la master, doamnă”, am zis io cu nasul pe sus. Masterul l-am terminat, dar dizertaţia nu mi-am dat-o nici acum. Dacă tot am stat 8 ani prin facultăţi şi nu s-a ales nimic de capul meu, mă gândesc acum să mă apuc şi de nişte cursuri de film. Dă bine la cv.
Little Britain
Oricât ar părea de ciudat, răspunsul este: nu prea. Invocă tot timpul scuze de genul: "trebuie să mă duc la serviciu" sau "azi mă duc să plătesc lumina" sau "nu pot acum pentru că nu mai are motanul mâncare". Dar pe lângă aceste scuze, hai să le zicem "serioase", mai frecvente sunt cele de genul: "acum n-am chef", "mă duc la bere", "mi-e somn" şi bineînţeles celebra "n-am chef de spectacolul ăsta de rahat". Din cauza neseriozităţii actorului, finalizarea spectacolului a fost amânată foarte mult. Putea fi gata astă primăvară. Aproape că a trecut vara şi "balan.unu" tot nu e gata...
P.S. Aceasta a fost o întrebare adresată nouă de Silvia, căreia dorim să îi mulţumim pe această cale. Şi tu ne poţi inoportuna cu o întrebare. Dacă avem un răspuns îţi răspundem...
1. Pentru că ideea acestui spectacol a apărut în timp ce mă prosteam prin casă. Ar fi fost imposibil să îi explic cuiva (unui actor, adică) cum să facă ca mine. Iar dacă i-aş fi transmis doar ideea, conceptul, situaţia ar fi ieşit un alt spectacol.
2. Pentru că am chef să mai joc.
3. Pentru că deja mi-e ruşine să mai rog actori să joace pentru mine pe gratis sau în ideea că poate o să pot să-i şi plătesc. Nu mă pricep şi nu vreau să învăţ să mă pricep să fac rost de sponsori, etc.
1. Prima dată, am vrut să-i spun „Vreau să mă fac vedetă”, dar mi-au zis pretenii că e banal, că n-are niciun schepsis, că e naşpa. Aceeaşi preteni, mi-au zis să bag un titlu cu "bălan" că e un spectacol despre bălan. Iniţial n-am vrut. Şi aşa mă folosesc de numele ăsta de biografia mea prea mult. N-o să mă mai creadă nimeni că fac mişto. O să zică toţi că sunt paranoic de-adevăratelea. D-ăştia cu un exacerbat cult al personalităţii au tot fost în ultimul timp în România. Am sfârşit prin a mă convinge (eu pe mine însumi) că e cel mai corect titlu.
2.I-am zis şi „unu”, nu pentru că am de gând să fac o serie. Dar cine ştie? Poate oi mai face vreodată un spectacol cu bălan. E bine să ai de unde să începi numerotarea...
făcută de fatcat
Dacă nu îţi place acest site, nu fi egoist! Dă linkul la toţi prietenii, amicii, cunoscuţii ca să aibă şi ei ce înjura. Adaugă-l în blogroll şi în bookmarks la site-uri naşpa! Scrie despre el! Înjură-l când te întâlneşti cu prietenii la bere, vin, suc, cafea!
F.f.f. important:
Nu uita să intri pe blog măcar o dată pe zi ca să îţi găseşti noi motive pentru a-l critica!!!
Dacă îţi place acest site, nu fi egoist! Dă linkul la toţi prietenii, amicii, cunoscuţii. Adaugă-l în blogroll, în bookmarks, scrie despre el, discută despre el la bere, vin, suc, cafea.
F.f.f. important:
Nu uita să intri pe blog măcar o dată pe zi!!!
Unicul, inegalabilul Lorin Fortuna
În "balan.unu" este vorba despre acel Robert Bălan (vezi postul anterior) care depune eforturi uriaşe, şi pe alocuri devine chiar penibil, să se facă vedetă.
Cea mai bună exemplificare o putem găsi chiar la începutul spectacolului:
Act 1 (unicul), Tablou 1, scena 2
Pe mine mă cheamă Bălan. Robert Bălan.
Mai întâi am fost la actorie şi toată lumea mi-a zis că ar trebui să mă fac regizor. După aia am făcut regie şi toată lumea mi-a spus că aş fi fost un foarte bun actor. Am terminat regia, m-am făcut ziarist şi toată lumea mi-a zis că prea am aer de artist. Astăzi am decis că vreau să mă fac vedetă. (...)
Acest Robert Bălan este o persoană de sex masculin, naţionalitate română, cetăţenie română, religie creştină, înălţime 1,73 cm, greutate cca.68 kg, ochi verzi, fără semne particulare.
Pentru mai multe informaţii citiţi prezentarea din partea dreaptă a acestei pagini. Noi informaţii vor fi disponibile în curând în secţiunea siviuri a acestui blog.
Sergiu Nicolaescu are urmaşi. Aruncaţi o privire pe caseta tehnică a acestui spectacol:
scenariu: Robert Bălan
A contribuit cu ştiri Elena Vlădăreanu. Informări despre clişee fotbalistice prin efortul lui Matei Florian. Restul textelor sunt scrise sau plagiate de Robert Bălan.
interpretează: Robert Bălan
coregrafia: Robert Bălan
ilistraţia muzicală: Robert Bălan
scenografia: -
asistenţi de regie : Elena Vlădăreanu
Matei Florian
Adrian Nistorescu
(şi lista e încă deschisă)
marketing şi pr: Robert Bălan
regia: Robert Bălan
Mulţumim posturilor de televiziune din România fără ajutorul cărora acest spectacol nu ar fi existat.
Deocamdată nu se ştie. Pentru mai multe informaţii, verificaţi în fiecare zi secţiunea news a acestui blog. Vă vom anunţa de îndată ce aceste lucruri vor fi stabilite.
1.Deocamdata, balan.unu nu este nimic. În viitor balan.unu va fi un spectacol. Adică, după cum zice un bun prieten, mare fan al teatrului : "o chestie de aia în care nişte oamenii ţipă unii la alţii şi alţi oameni vin să îi vadă cum fac ca toţi dracii". În balan.unu nu se va ţipa prea mult. Este un spectacol cu un singur actor şi îi va fi greu acestuia să ţipe la el însuşi. În plus, e posibil să aibă microfon şi atunci chiar îi va fi foarte greu să ţipe dacă nu vrea să trimită spectatorii direct la spital. Vor exista, totuşi, câteva momente în care actorul va ţipa la spectatori. (Recomandăm părăsirea sălii pentru o pauză scurtă. Revenirea în sală este de preferat, dar nu obligatorie.) Despre partea a doua a definiţiei prietenului, cea în care se spune că "fac ca toţi dracii", nu putem să spunem nimic. Nu avem încă informaţii concludente despre ce înţelege fiecare prin "a face ca dracii". Iar în ceea ce priveşte "toţi dracii" este şi mai greu de spus...
2. balan.unu va fi un spectacol de/cu/despre balan, de aceea se şi numeşte aşa
bălan.unu
de Robert Bălan (cu două „ştiri” de Elena Vlădăreanu şi consultanţă fotbalistică din partea lui Matei Florian)
cu: Robert Bălan
voce: Elena Vlădăreanu
asistent de regie: Adrian Nistorescu
advisori: Elena Vlădăreanu, Matei Florian
asistenţă tehnică: Adrian Nistorescu
regia: Robert Bălan
producator: Robert Bălan
gen: mai mult comic (dacă îmi ies poantele şi nu am prea mari emoţii)
durata: aproximativ 1 h (depinde de inspiratia de moment)
Archives
-
▼
2008
(43)
- ► septembrie (5)
-
▼
august
(17)
- Este balan paranoic?
- Surse de inspiraţie 3
- CV-ul meu de şcoler
- Surse de inspiraţie 2
- Îţi vine actorul la repetiţii ?
- De ce joc eu ?
- Se cauta cruce de manelist !!!
- De ce se cheamă aşa? Alt titlu mai bun n-ai găsit?
- Cea mai recentă ispravă cu caracter artistic ( sau...
- Ce fac dacă nu îmi place acest blog?
- Ce fac dacă îmi place acest blog?
- Surse de inspiratie 1
- Despre ce este vorba în "balan.unu" ?
- Cine este, dom'le, acest Robert Bălan?
- Caseta tehnică
- Unde şi când pot vedea spectacolul "balan.unu"?
- Ce este balan.unu?
Bloguri d'ale mele
Categories
- altii despre mine (11)
- f.a.q. (11)
- jurnal de vedetă (8)
- news (16)
- next (1)
- next show (5)
- promo (10)
- siviuri (4)
- surse de inspiratie (7)
M-am născut de Ziua Femeii în 1979. După 12 ani în care i-am încântat cu talentul meu artistic pe colegi şi pe profesori, am ajuns, într-un final, la o facultate de actorie. N-am petrecut acolo decât un an şi jumătate. Fiind şi foarte talentat şi foarte deştept, am intrat la regie, unde am stat 5 ani încheiaţi. După ce mi-am dat licenţa, cu un spectacol în care am jucat tot eu şi rolul principal, spectacol făcut după un text tradus tot de mine („Frankie e ok, Peggy e fată bună şi casa e mişto!” de Martin Cicvak), n-am mai făcut mare lucru. N-ar fi de menţionat decât vreo două lansări de carte mai acătării, neşte întâmplări la Teatrul Desant şi „Monologurile vaginului”, care, chiar dacă era făcut cu actriţe neprofesioniste, a ieşit foarte mişto. Zic io. În rest, am activat în câmpul muncii, mai întâi pe funcţia de inspector la Protecţia Copilului, apoi ca redactor la Averea, Newsin şi Gândul. De-a lungul vremurilor au mai beneficiat de extraordinarul meu talent: Dilema (pe când nu se învechise), Observator Cultural şi Metropotam. Momentan sunt liber-profesionist, adică şomer. Mai scriu la Suplimentul de Cultură şi înjur spectacole de teatru în Timpul Liber (suplementul de la România Liberă).
Robert Bălan