Pe această cale, anunţăm, cu profundă durere în suflet şi în portofel, decesul calculatorului nostru. Ieri, în jurul orei 11.40, PC-ul a afişat brusc cea mai potrivită nuanţă pentru astfel de situaţii: negrul. Toate încercările de resuscitare au dat greş. Sperăm că nu este vorba decât de o moarte clinică şi că, după ce acesta va fi consultat de un medic specialist în astfel de probleme, şi după ce va trece printr-o operaţie de transplant, PC-ul va reveni la viaţă.
Pierderea este cu atât mai dureroasă cu cât abia luna următoare posesorul urma să plătească ultima rată la bancă pentru el. Trebuie menţionat că nu este vorba de un computer foarte performant, dar la vremea achiziţionării lui, nefericitul stăpân avea un salariu din care cu greu reuşea să îşi cumpere o pereche de blugi odată pe an.
Pierderea este şi mai dureroasă dacă ţinem cont de faptul că în memoria acestui amărât de computer se afla tot ce ţine de spectacolul "balan.unu": muzici, mixaje audio, fotografii, posibile afişe, text, materiale pentru blog.
bălan.unu
de Robert Bălan (cu două „ştiri” de Elena Vlădăreanu şi consultanţă fotbalistică din partea lui Matei Florian)
cu: Robert Bălan
voce: Elena Vlădăreanu
asistent de regie: Adrian Nistorescu
advisori: Elena Vlădăreanu, Matei Florian
asistenţă tehnică: Adrian Nistorescu
regia: Robert Bălan
producator: Robert Bălan
gen: mai mult comic (dacă îmi ies poantele şi nu am prea mari emoţii)
durata: aproximativ 1 h (depinde de inspiratia de moment)
Archives
Bloguri d'ale mele
Categories
- altii despre mine (11)
- f.a.q. (11)
- jurnal de vedetă (8)
- news (16)
- next (1)
- next show (5)
- promo (10)
- siviuri (4)
- surse de inspiratie (7)
M-am născut de Ziua Femeii în 1979. După 12 ani în care i-am încântat cu talentul meu artistic pe colegi şi pe profesori, am ajuns, într-un final, la o facultate de actorie. N-am petrecut acolo decât un an şi jumătate. Fiind şi foarte talentat şi foarte deştept, am intrat la regie, unde am stat 5 ani încheiaţi. După ce mi-am dat licenţa, cu un spectacol în care am jucat tot eu şi rolul principal, spectacol făcut după un text tradus tot de mine („Frankie e ok, Peggy e fată bună şi casa e mişto!” de Martin Cicvak), n-am mai făcut mare lucru. N-ar fi de menţionat decât vreo două lansări de carte mai acătării, neşte întâmplări la Teatrul Desant şi „Monologurile vaginului”, care, chiar dacă era făcut cu actriţe neprofesioniste, a ieşit foarte mişto. Zic io. În rest, am activat în câmpul muncii, mai întâi pe funcţia de inspector la Protecţia Copilului, apoi ca redactor la Averea, Newsin şi Gândul. De-a lungul vremurilor au mai beneficiat de extraordinarul meu talent: Dilema (pe când nu se învechise), Observator Cultural şi Metropotam. Momentan sunt liber-profesionist, adică şomer. Mai scriu la Suplimentul de Cultură şi înjur spectacole de teatru în Timpul Liber (suplementul de la România Liberă).
Robert Bălan
0 comentarii