Zilele trecute a avut loc o repetiţie cu public. Evident publicul a fost numeros. A fost format de unul dintre asistenţii de regie (îi găsiţi pe toţi în caseta tehnică) şi din motanul Pamuk pe care deja îl cunoaşteţi de aici. Dacă asistenta de regie, deşi primise înainte şi spagă (compusă dintr-un tiramisu de la supermarket şi un pahar de vin de ăla de care îi place ei), a avut destule de obiectat, Pamuk, în schimb, s-a arătat foarte încântat de spectacol. A ţinut chiar să îl felicite pe autorul spectacolului aproape la fiecare scenă. I-a sărit în braţe, a încercat să îl pupe, ba s-a arătat foarte încântat şi de recuzită. "Entuziasmul său trebuie să fie temperat" a decis serviciul nostru de pază, şi la doar după câteva minute de la începerea repetiţiei, Pamuk a primit o interdicţie de a asista la repetiţie. Dar, ca un adevărat suporter, el a continuat să îşi încurajeze actorul favorit din spatele uşii închise a sufrageriei. Interdicţia a fost ridicată la final, cînd Pamuk a ţinut să îl felicite din nou pe genialul nostru actor, regizor, scenarist şi producător.
P.S. Din poza alăturată se poate observa foarte clar că protagonistul spectacolului nostru era foarte supărat în urma criticilor primite de la ceilalţi spectatori.
bălan.unu
de Robert Bălan (cu două „ştiri” de Elena Vlădăreanu şi consultanţă fotbalistică din partea lui Matei Florian)
cu: Robert Bălan
voce: Elena Vlădăreanu
asistent de regie: Adrian Nistorescu
advisori: Elena Vlădăreanu, Matei Florian
asistenţă tehnică: Adrian Nistorescu
regia: Robert Bălan
producator: Robert Bălan
gen: mai mult comic (dacă îmi ies poantele şi nu am prea mari emoţii)
durata: aproximativ 1 h (depinde de inspiratia de moment)
Archives
Bloguri d'ale mele
Categories
- altii despre mine (11)
- f.a.q. (11)
- jurnal de vedetă (8)
- news (16)
- next (1)
- next show (5)
- promo (10)
- siviuri (4)
- surse de inspiratie (7)
M-am născut de Ziua Femeii în 1979. După 12 ani în care i-am încântat cu talentul meu artistic pe colegi şi pe profesori, am ajuns, într-un final, la o facultate de actorie. N-am petrecut acolo decât un an şi jumătate. Fiind şi foarte talentat şi foarte deştept, am intrat la regie, unde am stat 5 ani încheiaţi. După ce mi-am dat licenţa, cu un spectacol în care am jucat tot eu şi rolul principal, spectacol făcut după un text tradus tot de mine („Frankie e ok, Peggy e fată bună şi casa e mişto!” de Martin Cicvak), n-am mai făcut mare lucru. N-ar fi de menţionat decât vreo două lansări de carte mai acătării, neşte întâmplări la Teatrul Desant şi „Monologurile vaginului”, care, chiar dacă era făcut cu actriţe neprofesioniste, a ieşit foarte mişto. Zic io. În rest, am activat în câmpul muncii, mai întâi pe funcţia de inspector la Protecţia Copilului, apoi ca redactor la Averea, Newsin şi Gândul. De-a lungul vremurilor au mai beneficiat de extraordinarul meu talent: Dilema (pe când nu se învechise), Observator Cultural şi Metropotam. Momentan sunt liber-profesionist, adică şomer. Mai scriu la Suplimentul de Cultură şi înjur spectacole de teatru în Timpul Liber (suplementul de la România Liberă).
Robert Bălan
0 comentarii